Banana lipită cu scotch, adjudecată la un preț de 15 milioane de ori mai mare decât cel de achiziție
Instalaţia artistului italian contemporan Maurizio Cattelan, care implică o banană lipită cu bandă adezivă de un perete, a fost vândută la licitaţie cu 5,2 milioane de dolari, depăşind estimarea iniţială între 1 şi 1,5 milioane de dolari. Una dintre cele trei ediţii ale lucrării din 2019, intitulată “Comedian”, a fost vândută miercuri seara la Sotheby’s New York, în licitaţia dedicată artei contemporane, transmite AFACERI.news
În cadrul unei sesiuni competitive şi rapide, în care au fost acceptate oferte în criptomonede, licitaţia a început de la 800.000 de dolari şi a depăşit rapid estimările iniţiale, cu oferte rapide în sala de la sediul Sotheby’s din Upper East Side, precum şi la telefon şi online.
“Nu credeam că voi spune vreodată «5 milioane de dolari pentru o banană»”,
a glumit Oliver Barker, organizatorul licitaţiei, în timp ce licitaţia se apropia de punctul culminant.
Banana expusă la Sotheby’s ar fi fost cumpărată cu 35 de cenţi în aceeași zi, adică de aproape 15 milioane de ori mai puțin decât prețul la care a fost adjudecată lucrarea.
Jen Hua, de la biroul Sotheby’s din China, a depus oferta câştigătoare în numele antreprenorului Justin Sun, născut în China, care va plăti 6,24 milioane de dolari, inclusiv taxa. În schimb, Sun va primi un certificat de autenticitate şi instrucţiuni cu privire la modul de instalare a lucrării – şi cum să înlocuiască banana.
“Aceasta nu este doar o operă de artă, ci reprezintă un fenomen cultural care face legătura între lumea artei, meme-uri şi comunitatea criptomonedelor. Cred că această piesă va inspira mai multă gândire şi discuţii în viitor şi va deveni o parte a istoriei”,
a declarat Sun pentru Sotheby’s.
Sun a declarat că intenţionează să mănânce banana, ca un mod de a “onora locul acesteia atât în istoria artei, cât şi în cultura populară”.
Descrisă de casa de licitaţii drept o “senzaţie virală”, “Comedian” a debutat la târgul Art Basel Miami în 2019 ca o ediţie de trei exemplare, unde preţul său de 120.000 de dolari a ţinut prima pagină a ziarelor din întreaga lume şi a provocat dezbateri cu privire la natura şi valoarea artei.
Ulterior, lucrarea a devenit virală atunci când artistul new-yorkez David Datuna a îndepărtat şi a mâncat banana, care a fost apoi înlocuită. În mai 2023, un student la arte sud-coreean a dezlipit şi a mâncat banana dintr-o ediţie a “Comedian” expusă în Seul.
Cattelan, un provocator al lumii artei, ale cărui lucrări anterioare includ o toaletă din aur masiv, complet funcţională, intitulată “America”, a declarat că lucrarea “Comedian” a fost un comentariu sincer şi o reflecţie asupra a ceea ce preţuim, potrivit The Art Newspaper:
“La târgurile de artă, viteza şi afacerile domnesc, aşa că am văzut lucrurile astfel: dacă trebuia să fiu la un târg, puteam să vând o banană aşa cum alţii îşi vând picturile. Aş putea juca în cadrul sistemului, dar cu regulile mele.”