Turcia exportă masiv ouă în Statele Unite, grav afectate de epidemia de gripă aviară
Fotografie de Peggychoucair pe Pixabay

Turcia exportă masiv ouă în Statele Unite, grav afectate de epidemia de gripă aviară

Turcia a ajuns să exporte aproximativ 15.000 de tone de ouă în SUA, afectată de epidemia de gripă aviară, care a afectat aprovizionarea şi a majorat la un nivel record preţurile, transmite Reuters.

Preşedintele Uniunii Centrale a Producătorilor de Ouă din Turcia, Ibrahim Afyon, a declarat, pentru Reuters, că livrările au început luna aceasta şi vor continua până în iulie.

„Exporturile au loc prin intermediul companiilor membrilor noştri, care dispun de autorizaţiile necesare, în timp ce două firme coordonează procesul. În total, vor fi livrate aproximativ 15.000 de tone de ouă, echivalentul a 700 de containere”,

a explicat Afyon, potrivit AFACERI.news

Pe fondul epidemiei de gripă aviară, firmele din SUA au căutat pieţe alternative de import, ceea ce a dus la negocierile cu producătorii din Turcia. Tranzacţia ar putea genera venituri de export de aproximativ 26 milioane de dolari, susţine Afyon. Acesta a precizat că Turcia este în top 10 al exportatorilor mondiali de ouă.

Cel mai recent indice lunar privind preţurile de consum arată că preţul mediu pentru un carton cu 12 ouă de categoria A în oraşele americane a ajuns în ianuarie la 4,95 dolari, depăşind precedentul record de 4,82 dolari duzina, stabilit în urmă cu doi ani, şi mai mult decât dublu faţă de nivelul scăzut de 2,04 dolari duzina, din august 2023.