Românii dau mai mulți bani pe gustări nesănătoase decât pe fructe, legume, pâine sau chiar lactate
Foto: afaceri.news

Românii dau mai mulți bani pe gustări nesănătoase decât pe fructe, legume, pâine sau chiar lactate

E deja cunoscut faptul că românilor le place să ronțăie, iar asta o arată și cele mai recente date. Problema e că românii au ajuns să cheltuie mai mulţi bani pe gustări nesănătoase decât pe produse de bază precum legume, pâine sau lactate.

Iar această pasiune a românilor pentru snackuri oferă producătorilor din domeniu șansa să se extindă. Așa se face că, în România, aceasta piață este estimată la 15,5 miliarde de lei în 2025, în creştere cu 5% faţă de anul trecut. Ba mai mult, datele arată că va continua pe aceasta pantă ascendentă, potrivit Observator News.

România, vânză­rile de snackuri le depăşesc pe cele de pâine care sunt estimate la 13,5 miliarde de lei în 2024, dar şi pe cele de fructe, de legume ori de produse pe bază de lapte.

Americanii, campioni la snacks

În categoria snacks intră: produse de patiserie/co­fetărie, îngheţată, gustări sărate (chipsuri), biscuiţi dulci şi gustări din fructe care nu sunt proaspete.

În 2024, aceste vânzări au fost de 14,7 miliarde de lei. Totuşi, în 2023, creşterea a fost mult mai mare, de 17,5%.

Acest fenomen nu se întâmplă doar pe plan local, iar asta o arată tendința de creștere a piaţei globale de snackuri. Se preconizează că aceasta va înregistra, de asemenea, o creştere, estimările arătând că vânzările vor depăși 680 miliarde de dolari în 2024, cu o creştere de 3,7% faţă de 2023.

Mai este de menționat și faptul că, la acest moment, America de Nord conduce piaţa, cu o cotă de 28% din vânzările globale de snacksuri în 2023. Acest procent se datorează cererii mari pentru produse inovatoare şi la preţuri convenabile.