”Regele ciobanilor” s-a crezut haiduc, EPPO l-a reținut pentru fraudă cu fonduri europene
Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine ”Dacia”, a fost reținut, azi noapte, de Parchetul European fiind acuzat de faptul că a fraudat fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei. Acesta a fost trimis după gratii pentru 24 de ore alături de Veronica Topor, directorul adjunct al APIA Hunedoara și Marius Szabo, șef de serviciu în cadrul aceleiași instituții, transmite publicația timișeană PressAlert.ro.
Aceștia și alți opt suspecți au fost ridicați, ieri, de către polițiștii de la DGA și duși pentru audieri la biroul EPPO de la Timișoara.
Surse judiciare au declarat că ar fi vorba despre un mecanism complex de obținere ilegală de subvenții pentru întreținerea de pășuni din fonduri europene pentru terenuri pentru care erau încheiate contracte de arendă.
Terenurile erau din mai multe județe precum Timiș, Arad, Hunedoara, Brașov sau Cluj. Acestea nu erau de fapt eligibile pentru obținerea unor astfel de subvenții fiind în zone împădurite, însă Andreșoi a găsit o metodă: avea angajați care identificau terenuri care erau eligibile pentru primirea subvențiilor pe raza aceleiași comune, iar la APIA erau indicate ca fiind arendate aceste parcele pentru care nu avea, în realitate, niciun titlu și niciun drept de a primi vreun leu.
Verificările făcute în cadrul anchetei au arătat că 85% din suprafața declarată la APIA nu se suprapunea cu cea arendată în acte.
Ani de zile cei de la APIA Hunedoara au aprobat decontarea subvențiilor.
Dumitru Andreșoi avea depuse actele pentru a mai primi alte opt milioane de lei ca subvenții, dar ancheta procurorilor a blocat plata banilor, în acest caz fiind vorba doar de tentativă de fraudare a fondurilor europene. Documentele nu erau depuse în numele său, ci al mamei sale, în vârstă de 85 de ani.
Anterior, omul de afaceri a fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală.
Andreșoi declara anul trecut că este pe punctul de a cumpăra un vapor cu cinci milioane de euro pentru a transporta oile la export. De asemenea, plănuia să intre puternic și într-un alt sector al zootehniei românești și să își populeze fermele cu efective masive de vaci de carne.
Joi, procurorii vor solicita arestarea preventivă a celor trei reținuți.