Guvernul a stabilit un calendar pentru creșterea graduală a accizelor la băuturile alcoolice
Executivul a stabilit un calendar pentru creșterea graduală a accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic, pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflației din acest an, potrivit AFACERI.news
Astfel, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, precizează comunicatul de presă al Executivului.
Decizia a fost luată de Guvern, prin ordonanță de urgență, pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-şi clarifice situaţia fiscală.
Concret, termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenţia de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar se prelungește termenul pentru depunerea cererii şi plată până la 19 decembrie.
Care e criterului creșterii accizei la vinuri?
Totodată, Executivul a stabilit introducerea unui calendar de creștere graduală a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic.
Este o măsură ce urmărește asigurarea predictibilității fiscale pentru operatorii economici din domeniul alcoolului și băuturilor alcoolice.
Ordonanța de urgență exceptează de la prevederile privind actualizarea cu creșterea prețurilor de consum a nivelului accizelor pentru vinuri, băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic.
Este avut în vedere faptul că pentru aceste produse se introduce un calendar de creștere graduală a nivelului accizei pentru perioada 2025 -2026, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflației din anul 2024.
Măsura se înscrie în demersurile guvernamentale pentru creșterea eficienței colectării obligațiilor bugetare și asigurarea unei mai bune încasări la bugetul de stat a accizelor și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2025.