Business-ul românesc “5 to go” a ajuns la apogeu, deci a fost vândut. Cine sunt cumpărătorii?
Foto: 5togo.ro

Business-ul românesc “5 to go” a ajuns la apogeu, deci a fost vândut. Cine sunt cumpărătorii?

Principalul pachet de acțiuni al 5 to Go, unul dintre cele mai populare lanțuri de cafenele din România, cu francize și în alte țări din Europa de Est, a fost vândut către 5tg Invest – un vehicul de investiții al fondurilor Invenio și ACP, au anunțat fondatorii Radu Savopol și Lucian Bădilă. 5 to Go a fost evaluată la aproximativ 30 de milioane euro ca urmare a acestei tranzacții.

5tG deține 60% din lanțul de cafenele după această tranzacție. Radu Savopol și Lucian Bădilă controlează 25%, fondul Mozaik (deja aflat în acționariat) 10% și Andrei Alecu 5%.

”Managementul rămâne același și structura companiei nu se schimbă. Noii parteneri vin cu experiență și cu un suflu nou”,

a declarat Radu Savopol, citat de AFACERI.news

”Vom începe din 2025 să ne concentrăm pe dezvoltarea regională. Vrem francize în țările care au comunități importante de români: Irlanda, Marea Britanie, Franța, Spania și Germania”,

a declarat Lucian Bădilă.

Pentru Invenio aceasta este prima investiție din România. Compania are deja investiții în Bulgaria și Serbia.

Fondată în 2015, rețeaua 5 to Go a crescut în ultimii ani și a ajuns să fie prezentă în 120 de orașe din România, unde are peste 600 de cafenele, majoritatea în franciză. 5 to Go vrea să deschidă două noi unități în Ungaria și se pregătește să intre și pe piața din Bulgaria.