
Apicultorii dau în judecată MADR, din cauza derogărilor pentru insectidicele care omoară albinele
Două organizații – una de apicultori și cea de-a doua care îi reprezintă pe micii fermieri – au acționat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cerând suspendarea actelor administrative prin care s-au acordat derogări pentru utilizarea unor tratamente insecticide pe bază de neonicotinoide în campania agricolă din această primăvară, transmite AFACERI.news
Cele două organizații care cer suspendarea derogărilor temporare pentru utilizarea neonicotinoidelor sunt Federația Asociaților Apicole din România ”Romapis” și Asociația ”Eco Ruralis”.
Formele asociative au acționat în judecată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) care are calitatea de ”pârât”.
Obiectul procesului este ”suspendare executare act administrativ Autorizaţiile nr. 16895/05.12.2024, 16896/05.12.2024 şi 16897/05.12.2024”.
Derogările care au fost date sunt utilizate pentru tratamentele la sămânță cu neonicotinoide în campania de semănat din primăvara 2025 pentru culturile de porumb și floarea-soarelui, pentru produsele Cruiser, Picus și Nuprid.
Prima ședință a procesului va avea lor pe 14 februarie, conform informațiilor din dosar.
Reamintim că Autoritatea Națională Fitosanitară a publicat în luna decembrie autorizările temporare pentru tratarea semințelor de porumb și de floarea-soarelui cu trei produse de tip insecticid: Cruiser, Picus și Nuprid.
Autorizațiile temporare au fost acordate la cererea fermierilor reprezentați prin cele patru organizații ce formează Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC): Federația Națională PRO AGRO, LAPAR – Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, UNCSV – Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal, și AFF – Asociația Forța Fermierilor.
Aprobarea pentru utilizarea celor trei produse pentru tratarea semințelor de porumb și de floarea-soarelui a fost emisă pentru perioada 20 ianuarie – 19 mai 2025.
Pe site-ul ANF, în afara celor trei acte administrative ce fac obiectul acțiunii în instanță, ulterior s-au mai acordat autorizații temporare și pentru produsele Ibisio (la tratarea semințelor de porumb și porumb dulce), Buteo Start (la tratarea semințelor de floarea-soarelui) și pentru Scenic Gold (la tratarea semințelor de floarea-soarelui). Aceste trei autorizații temporare au fost acordate la cererea FAPPR – Forumul Agriculturilor și Procesatorilor Profesioniști din România.
Ce sunt neonicotinoidele și de ce protestează apicultorii?
Neonicotinoidele au fost criticate în ultimii ani pentru că au contribuit la declinul albinelor prin perturbarea simţului orientării, memoriei şi modului de reproducere.
Restricţii parţiale privind utilizarea acestor produse pe culturile atractive pentru albine au fost impuse de Comisia Europeană în 2013, urmate de o interdicţie a tuturor utilizărilor în aer liber în 2018.
În Belgia, autoritățile de resort au emis pentru campaniile agricole recente mai multe autorizaţii pentru utilizarea acestor produse de protecţie a plantelor pe baza “situaţiilor de urgenţă” – în care pericolul sau ameninţarea la adresa producţiei vegetale sau a ecosistemelor nu poate fi controlat prin alte mijloace rezonabile.
Tot o ”situație de urgență” a invocat și Ministerul Agriculturii de la București în decembrie 2024, când a autorizat temporar utilizarea tratamentului pe bază de neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui în campania din această primăvară.